Posts tagged ‘Ploaia care-mi linisteste bataile inimii’

Mărturisiri de ipocrit anonim

click : „Te rog domoleşte-te, aruncă-ţi picăturile departe de inima mea…”

Dezamăgiţi, dezamăgim la rândul nostru. Nerăbdători să primim un semn de viaţă, uităm să dăm semne de viaţă. Ocupaţi să ne concentrăm toată atenţia asupra cuiva, ignorăm atenţia oferită nouă de către altcineva. Încercând să obţinem mai mult, omitem să ne bucurăm de ceea ce avem deja.

Plouă şi tot ce vreau e să scap de slăbiciunile mele, să le spele picăturile şi să le ducă în canalul imens de colectare al scursurilor umane. E târziu şi nu vreau să plec acasă tocmai pentru că ştiu că acolo nu plouă. Acolo toată ipocrizia mi se usucă pe piele şi degeaba scuip mici flegme mincinoase, căci ipocrizia se cimentează uşor, se crapă subtil dând dovadă de instabilitate şi mă strânge. Mă constrânge să recunosc măcar în singurătatea casei mele că ipocrizia mi-e a doua haină. Şi-mi spune că nu-i o idee tocmai bună să te minţi singur.

Mi-am dorit mereu să contez, să influenţez cumva în bine vieţile celor pe lângă care trec. Mi-am dorit să cunosc foarte multă lume, dar nu mi-am pus niciodată problema cum aş putea păstra legătura cu toţi aceşti oameni. Sunt un om minunat, dar dacă treci de stratul superficial de poleială s-ar putea să se vadă rugina ce roade din mine şi-mi lasă carenţe imense de fericire. Nu sunt decât un parazit sentimental pentru propriile mele sentimente. Şi un vierme fără scrupule pentru ale celorlalţi. Ar trebui să-mi cer iertare, mai ales acolo unde ştiu sigur câtă suferinţă am provocat. Şi chiar aş vrea, dar urechile care odată vibrau de plăcere auzindu-mă, acum nu mai vor să mă audă. Ochii aceia spălăciţi şi mereu încercănaţi nu mai suportă să le invadez pupila. Şi toate pe bună dreptate… Dar vreau să ştie că-mi pare rău, că e singurul lucru din viaţa asta pe care chiar îl regret. Nu, nu vreau înapoi ce n-am ştiut să păstrez. Dar mă doare că încă mai supurează o rană făcută din totală imaturitate şi foarte mult egoism.

Dar până la urmă, ce mai contează? E ca şi cum cineva ţi-ar fi aruncat căţelul în faţa trenului, iar mai apoi ar fi venit să-ţi ceară iertare. Chestii inutile care nu mai contează şi nu mai schimbă nimic. Te chinuie gândul că îţi ascunzi ipocrizia, dar ţi-e frică să-ţi arăţi lumii adevărata faţă.

Somn uşor, ipocrit anonim…

07/10/2009 at 19:53 14 comentarii


Vizitatorii