Posts filed under ‘Refuz’

Totul s-a schimbat…

Când anumite lucruri pe care le consideri nefavorabile se repetă constant în viaţa ta, e clar că undeva faci o greşeală la fel de constant. Dar în caruselul ăsta care se învârte din ce în ce mai rapid, în chestia asta în care am intrat şi trebuie să mă învârt până când conştiinţa nu mă mai recunoaşte, în tumultul ăsta, mă surprind din ce în ce mai rar având timp să stau de vorbă cu mine.

Mint şi mă prind cu minciuna, greşesc şi nu-mi dau seama unde. Am nevoie de o clipă de răgaz şi de puţină claritate. Mă dau om lucid, însă mă scald în ceaţa propriei capcane numită ironic, „viaţă modernă”.  Conceptul de viaţă personală, de viaţă de familie, a fost absorbit şi anihilat de simpla accepţie de „viaţă modernă”.

M-am scandalizat când mi-au tăiat bonusul, am fost pară de foc la comunicarea noului program de muncă, dar mereu găseam noi motive să nu plec. Apoi m-am obişnuit şi au apărut alte aberaţii, alte găluşte pe care le-am înghiţit, din nou, cu ghionturi. În fiecare toamnă îmi fac planuri de părăsire a urbei şi fiecare iarnă mă găseşte aici, numărându-mi discret în podul palmei resemnările, încercând să-mi ascund în dosul palmei, frustrările.

Primul pas spre auto-distrugere: resemnarea; acceptarea. Când accepţi să fi călcat pe mână, de ce te miră că eşti imediat călcat pe cap cu toată suprafaţa prăfuită a unui bocanc atotputernic şi corporatist?

Atât de dor îmi e de o zi liniştită în care să mă simt ipocrit de bine… Atât de tare mă sperie gândul că timpul trece şi-l las să treacă pe lângă…

30/10/2009 at 04:46 3 comentarii

Toamnă şi melodii la întâmplare

Am câte o melodie pentru fiecare stare, pentru fiecare gând, pentru fiecare persoană. Când porneşte o melodie la întâmplare din lista mea, reuşeşte să-mi trezească mereu câte un cotlon de fiinţă, iar dacă am impresia că mă va indispune, schimb imediat. Dar uneori vreau să mă indispun, vreau să-mi completez starea cu câte-o melodie încărcată afectiv dar… de obicei nu-mi prea iese.

Dan Teodorovici, în Celelalte poveşti de dragoste, scria la un moment dat despre relaţia lui specială cu melodiile. Povestea cum, gândindu-se la câte o iubită de-a lui, se întâmpla ca la radio să înceapă o melodie numai bună pentru gândurile lui, aşa că începuse să facă mici experimente: în lipsa unei oglinzi fermecate care să-i dea răspunsurile dorite, întrebările sale se îndreptau către undele radio, care uneori cooperau, alte uneori nu. În cazul soţiei sale, spunea că era destul de tulburat şi nu ştia exact încotro se îndreaptă, când la radio a început să cânte Love is all you need şi a ştiut că a găsit ceea ce căuta.

Poate pură coincidenţă, poate răspunsuri din partea Universului, poate dorinţe neexprimate ce ne fac să găsim semne în orice. La mine semnul e clar: Piece by piece – Katie Melua. Aşadar, piece by piece is how I’ll let go of you… pentru că se pare că mereu voi fi The Soldier of Fortune (Deep Purple). Singura concluzie la care pot să ajung după câteva astfel de melodii la întâmplare este că în lista mea sunt mult prea multe melodii triste, de jale ş-auăleu, de inimă albastră, sau cum le-o fi zicând. Mai bine ceva Bălănescu Quartet ;).

Şi a venit toamna (după cum se observă şi pe frontispiciu). Parcă prea brusc a trebuit să-mi scot hainele groase de la păstrare şi prea brusc ploaia a devenit rece. Mai urmează să vină poetul meteosensibil să-mi spună că e deprimat şi gata, dau într-o astenie cât toate anotimpurile la un loc. Dar poate se abţine, căci în ultima vreme a fost destul de vesel şi agreabil. Şi oricum ştie că în mine nu găseşte un aliat pentru depresii de toamnă. Fiecare să şi le păstreze pe-ale lui. Mai simplu…

09/09/2009 at 00:34 18 comentarii

Je donne des vacances à mon cœur

Poate că da, fac şi eu parte dintre acei oameni ticăloşi ce provoacă foarte multă durere… Nu mă mândresc de fel cu asta. Dar poţi cere cuiva să-ţi ofere timpul şi sentimentele dacă simte că locul lor nu e acolo?

Şantaj sentimental. Dacă a observat că tot primeşte refuzuri şi amânări, şi-a confecţionat o problemă şi m-a sunat cerându-mi ajutorul cu glasul gâtuit de câteva lacrimi imaginate. Ştia că mereu se poate baza pe ajutorul meu, că aici găseşte întotdeuna o vorbă bună şi un umăr pe care să-şi aştearnă lacrimile provocate inevitabil de deziluzii în dragoste. Dar din păcate, a forţat cu bună ştiinţă limita prieteniei noastre dorindu-şi alături mai mult decât dragostea mea de prieten, aşa că situaţia este vădit alta. Refuzul şi răceala mea au provocat un status în care se spunea că da, cine a spus că încrederea nu trebuie dată toată dintr-o dată, nu era prost. Şi încrederea mea de prieten nu a fost trădată? Sau deja asta nu mai contează?

Da, poate că fug de o relaţie aşa cum şi-ar dori să construim, poate că ţin prea mult la independenţa mea şi deocamdată prefer să mă contopesc în clipe frumoase fără urmări, în flirturi fără concluzii finale… Ştiu că sunt un suflet ticălos, dar deocamdată nu am mai multe de oferit. Îmi voi primi răsplata, ştiu şi asta, dar nu vreau să dau speranţe când în mine se zbate certitudinea inexistenţei unui viitor luminos. Nu aici…

Nu înţeleg cum reuşesc să atrag în jur atât de mulţi oameni care îmi oferă iubire pe tavă tocmai în momentele cele mai nepotrivite. Totul stă în sincronizare: iubim oameni, există oameni care ne iubesc, dar dacă nu există sincronizarea sentimentelor, ce sens au compromisurile? Nu sunt oare doar o amânare a suferinţei? De ce unii preferă minciuna în locul adevărului?

Prieteniile între un el şi o ea sunt foarte alunecoase. Mai mereu se întâmplă ca unul dintre cei doi să-şi dorească mai mult de la celălalt şi de cele mai multe ori dispare ceea ce îi lega din cauza acestor dorinţe. De ce să nu alegem prietenia dacă ştim că sentimentele nu ne sunt împărtăşite? Un prieten îţi poate rămâne alături o veşnicie şi îţi poate dărui iubire necondiţionat. Totul e să ştii unde să te opreşti.

Cu siguranţă mi se va spune că există excepţii, dar daţi-mi voie să-mi exprim părerea: aşa-zisele excepţii fie au dorinţele bine ascunse, fie au ştiut să înţeleagă situaţia şi să o accepte, fie cei doi nu au devenist suficient de apropiaţi. Aşadar, nu prea există excepţiile respective, scoţând din calcul situaţia în care unul dintre cei doi nu este straight.
PS: în caz că varianta în franceză a melodiei vă încâlceşte înţelegerea, aici găsiţi şi varianta subtitrată în engleză.

Later edit: videoclipul ăsta mi-a adus aminte că-mi e dor să zbor: cu cerul departe, chiar dacă pământul e la sute de metri dedesubt. Linişte, întinderi neînchipuite şi vântul, care se lasă tăiat de aripi de planor…

05/09/2009 at 01:13 16 comentarii


Vizitatorii