Veşnicia noastră ce-a fost

23/03/2010 at 02:20 2 comentarii

Cât de greu este să accepţi că am murit? Cât de mult îţi ia să înţelegi că s-a stins chiar tot ce ne legase cândva?

Cât crezi că poate arde un foc de paie în bătaia vântului? Nu… nu foc de paie… clipe magice, care au fost şi poate că vor mai fi… Ba nu, oricât de mult ţi-ar displăcea, exact asta am fost: un foc de paie. Am ars cu intensitate pe rugul dorinţei, ne-am consumat rapid pe altarul dăruinţei şi… gata. Nici măcar nu i-a fost greu vântului să ne împrăştie cenuşa. Clipe magice? Da… multe şi frumoase. Dar ce să mai fie când noi nu mai suntem aceeaşi? Ne-am schimbat şi nici măcar nu am realizat când mi-au fugit din suflet imaginea ta şi visul de a te avea din ce în ce mai des aproape…

Ne-am diluat şi nu mai are sens deloc să apelăm la clipele frumoase pentru a construi ceva pe valuri de fum… oricât aş vrea…

Dacă aş vrea…

De dimineaţă mă gândisem la tine. Vroiam să te sun, dar nu ştiam dacă am ceva să-ţi spun… M-ai sunat tu. Ai găsit fotografiile mele rătăcite printre fişiere ascunse. Ţi s-a făcut dor… Şi mie mi se mai face uneori dor, de tot… Şi eu am tot încercat să-ţi scriu, dar nimic nu mai este aşa cum era. Nici tu, nici eu, nici noi… Acel noi fragil de la început, pe care eu nu am putut nicicând să-l pronunţ. Acel noi pe care îl credeai nemuritor când mi-ai spus că mă iubeşti… Acel noi căruia vrei să-i asiguri continuitatea neavând nimic însă pe care să-l sprijini…

Şi dacă-ţi spun că şi eu l-am simţit, pe atunci, chiar dacă nu ţi l-am spus? Ar fi absurd şi inutil, ştiu… Puţin cam târziu… N-ar face decât să-ţi dea încă o gură de oxigen în baza căruia să mai arzi ceva vreme.

Rămân amintirile, nu ni le poate lua nimeni. Rămân clipele magice, le-am trăit împreună… Rămâi tu şi eu… dar noi a murit deja de mult… Iar ce va urma, va fii poate doar o frumoasă prietenie sau aducere aminte.

Întoarce-ţi privirea dinspre trecut. Reconstruieşte… dar nu acel noi. Reconstruieşte acel voi pe care ai uitat că îl ai, şi pe care ai jurat să-l veghezi o veşnicie.

Veşnicia noastră n-a durat puţin, a durat exact atât cât a avut ceva frumos de oferit…

Entry filed under: acorduri de gând, pentru tine. Tags: , , , .

Then, there’s you Dar cine decide când se sfârşeşte totul?

2 comentarii Add your own

  • 1. Camelia  |  28/06/2010 la 11:26

    Ce faci când ţi se face dor?

    Nu mă cunoşti, nu te cunosc…dar simt să îţi spun: Cu drag. Ceea ce am citit mă face să îţi spun aceasta.

    Răspunde
  • 2. Nuştiucum  |  12/07/2010 la 02:02

    De mult n-am mai intrat pe-aici…

    Mulţumesc.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Vizitatorii


%d blogeri au apreciat asta: