Then, there’s you

Aşa e, după toată lipsa de aşteptări, după tot zbuciumul nepotolit, dar oarecum resemnat, ai fost tu. Spun ai fost, vezi, semantica deja mi-a trădat gândurile. Spun ai fost, deşi încă mai eşti…

Dar o ştim prea bine amândoi că lucrurile şi-au pierdut sensul. Dintr-un inbox prea plin de speranţe, visări, dorinţe şi extaz, nu ne-a mai rămas decât o voce pierdută uneori în difuzoare alienate de gheaţa ce le străbate. Ştiu, suntem ocupaţi şi ştiu, avem probleme de rezolvat, dar cred că au fost mereu, doar că eram prea ocupaţi să le dăm importanţă. Şi cât de frumos mai era!

Dar nu putem să continuăm să prohodim sentimente moarte, nu putem să mâncăm coliva defunctei noastre relaţii la infinit… Mi-e greu… iar tu parcă te încăpăţânezi din ce în ce mai tare să faci să fie totul la fel! Nu poţi… n-ai cum… Ne-am desincronizat paşii fără să ştim poate, dar au rămas aşa prea multă vreme ca să mai fie redată cadenţa sincronului cu un simplu salt jovial…

La scăderea totului din toate, n-a mai rămas decât ce nu se poate: povestea noastră scrisă cândva, dintr-un nor de dorinţe cu răsunet de muzică  şi-un sărut furat pe nişte scări.