Ştiam foarte bine de ce mă întorc

08/09/2009 at 00:05 19 comentarii

Cea mai tâmpită înjurătură mi se pare „să ţi se rupă sufletul în două”. Aprob… ştiu cum e şi DA, e cel mai tâmpit şi de nedorit lucru. Deşi uneori se mai întâmplă.

Cum ar fi să nu te mai văd niciodată? Nu-mi place gândul şi încerc să-l alung când îmi dă târcoale. De ce să fug? Poate că mi-ar fi mai bine după o vreme… dar aş renunţa la fiorul acela idiot ce mi-l dă fiecare atingere, fiecare privire, aş renunţa la stopul respirator de o milisecundă când te zăresc, la tresărirea ce nu-mi dă pace când mi se pare că te văd… când îmi doresc să te văd şi pare că te văd la fiecare pas.

Şi ce dacă ploua, dacă umărul tău îmi atingea în treacăt umărul şi mă întrebai de ce mă grăbesc? Nu mă grăbeam… cum crezi că m-aş grăbi dacă te am alături, dacă mă împingi în joacă doar ca să ai de ce să mă strângi în braţe? Aş juca jocul ăsta în fiecare seară şi m-aş întoarce cu drag pe jos spre casă, ştiind că te am alături să mă faci să zâmbesc.

Era ciudat de dimineaţă când am simţit că azi trebuie să te văd. Nu ştiu dacă gândul meu te-a adus în preajmă sau doar întâmplarea (deşi are un nume întâmplarea), dar aveam nevoie să mă alimentez cu energia pe care mi-o dai când îmi eşti în preajmă. Îmi e atât de dragă mâna ta caldă şi jocul degetelor tale amestecat cu picături de ploaie. Sau fără…

Ai o datorie neplătită. Nu vreau să te am doar pentru mine. Eşti ca o pasăre superbă care n-ar suporta captivitatea. Prefer să mă bucur de tine aşa, în libertate, din când în când, cu foarte mare drag. Iar dacă nu, oricum ar fi, prezenţa ta îmi face bine… uneori. Uneori mă revoltă. Şi uneori mă face să-mi doresc să nu te mai văd niciodată. Sau să nu mă mai vezi tu; eu să te văd.

Poate că da, Cum să devii invizibil mi-ar folosi. Dar tu ai ştii că sunt acolo, pentru că nu m-aş putea abţine să nu-mi plimb mâna prin părul tău  nici blond, nici brunet… numai bun de mângâiat.

Un sărut pe obraz, un altul prelungit din partea ta şi un noapte bună. Nu, nu eşti nici degeaba şi nici vreo ciudăţenie. Eşti doar o persoană specială. Şi asta-mi place cel mai mult. Iar jocul tău se pliază bine pe starea mea de nesiguranţă. Sufăr de timiditate şi emotivitate, chiar dacă tu nu crezi asta.

Aşa sunt eu… mai nuştiucum.

Entry filed under: pentru tine. Tags: , , , , .

Je donne des vacances à mon cœur Toamnă şi melodii la întâmplare

19 comentarii Add your own

  • 1. loryjust4you  |  08/09/2009 la 00:10

    prea tare…
    🙂
    bravo

    Răspunde
  • 2. Nuştiucum  |  08/09/2009 la 00:18

    🙂

    Răspunde
  • 3. lecsyaro  |  08/09/2009 la 09:18

    Frumoasa confesare! 🙂

    Răspunde
  • 4. Nuştiucum  |  08/09/2009 la 10:23

    Cred că e mult spus „confesare”. e doar o eliberare… Am încercat ieri să abordez subiectul cu cineva foarte apropiat mie, dar tot ce am primit a fost o schimbare subtilă de subiect şi un dezinteres total. Ştiu, fiecare are problemele lui, dar parcă n-ar strica puţină reciprocitate pentru urechea mea cu drag binevoitoare.

    Oricum ar fi, îmi face bine să scriu… chiar dacă renunţ la intimitate prin asta. Dar îmi rămâne protecţia anonimatului.

    Răspunde
  • 5. dansarmasan  |  08/09/2009 la 21:13

    Dupa un timp, gatuirile si schimbarile de cadenta vor inceta.
    Ce o sa ramana o sa fie clipele frumoase pe care le-ai avut cu o persoana. In mod ciudat nu cele traite alaturi de iubitele mele imi vin acum in cap.
    Defapt… nu-i ciudat. Ascult Hurt pusa bine de tot de tine postului astuia. Hurt e o melodie pe care am ascultat-o prima oara impreuna cu un prieten care depaseste termenul de bun. Acum e departe.
    Imi amintesc de balconul pe care ne beam cafeau „dimineata” si ascultam muzica. Imi amintesc culorile dealurilor din departare si a cerului pe care il atingeau. Imi amintesc zambetul lui uneori fals si profunzimea comunicarii pe care am atins-o. In momentele alea, gandurile si senzatiile noastre sareau dintr-unu in altul precum arcuri de electricitate…

    Răspunde
  • 6. Nuştiucum  |  08/09/2009 la 21:56

    Prima dată când am ascultat melodia asta eram în curte la un prieten foarte bun şi tocmai murise un fost profesor de-al lui, dar pe care cu toţii îl ştiam foarte bine şi ne era drag. Era întuneric beznă iar noi eram adunaţi în jurul focului, cu un ulcior mare de vin şi cu nişte bucăţi de pâine rămase în urma unui grătar. Deşi era şi iubitul meu pe-acolo, îmi amintesc de prietenul meu care mi-a zis: asta e pentru dom’ profesor… ascultă bine… tu mereu mă înţelegi.

    Nu iubirile rămân în minte ca fiind cele mai importante, ci prieteniile, aşa că prefer să investesc în prieteni. Tot din acea seară mi-a rămas întipărită în minte şi The Lost Song alor The Cat Empire. Superbe momente, profundă comunicare, minunaţi prieteni.

    Îţi mulţumesc totuşi că m-ai făcut să-mi aduc aminte de lucrurile acestea.

    Răspunde
    • 7. dansarmasan  |  10/09/2009 la 20:05

      Asa numa ca sa sti de coincidenta – The Lost Song e una din melodiile dragi ale prietenului meu – cred ca inca e, si-i aminteste si de alea 4 nopti pe saptamana in care ne beam zilele prin Cluj.

      Răspunde
  • 8. briza  |  09/09/2009 la 12:43

    atunci, draguta eliberare 🙂
    vorbele tale imi trezesc amintiri si un dor dulce-amarui…
    poate n-ar trebui sa te mai citesc sau… poate ar trebui sa te citesc mai des… mizez pe a doua varianta 🙂

    Răspunde
  • 9. Nuştiucum  |  09/09/2009 la 13:58

    Eu voi scrie în continuare… să vedem cât de vesel sau trist 😛

    Răspunde
  • 10. oksana  |  09/09/2009 la 14:38

    frumos, tine-o tot asa! 🙂

    Răspunde
  • 11. Nuştiucum  |  10/09/2009 la 21:04

    Doar 4 nopţi, Dane? Şi în restul ce făceaţi?

    Răspunde
  • 12. dansarmasan  |  11/09/2009 la 21:22

    Nu-mi amintesc… probabil din cauza mahmurelii :P.

    Răspunde
    • 13. dansarmasan  |  11/09/2009 la 21:23

      Nu mai imi zice pe nume ca-mi vine sa zic si eu inapoi… doar ca Nustiucum. 😛

      Răspunde
  • 14. Nuştiucum  |  12/09/2009 la 01:19

    😛 Oki doki, am să încerc… Nu de alta, dar ştii cum şi riscăm o deconspirare 😀

    Răspunde
  • 15. dansarmasan  |  13/09/2009 la 16:49

    Defapt imi face placere sa mi se zica pe nume. Am la serviciu o gramada de oameni care ma stiu pe nume – si eu nu pe ei :)). Asta pentru ca jucand chestii impreuna ei au nickuri de genu – Blinky – sau alte cele, iar al meu e Dan :).

    Răspunde
  • 16. Nuştiucum  |  13/09/2009 la 21:44

    Dar tu cum de ai rămas fără nickname? Eu de prin liceu am început să am diverse feluri în care mi se spunea, feluri diferite în funcţie de omuleţii din jur. Tu, nik?

    Răspunde
    • 17. dansarmasan  |  17/09/2009 la 20:59

      Vezi ca si eu sunt curios in legatura cu felurile diferite in care ti se spunea. 🙂

      Răspunde
  • 18. dansarmasan  |  14/09/2009 la 09:06

    Am avut destule in copilarie… you don’t wanna know… unul natural extras din numele de familie – Sarmala :)).
    Pe la sfarsitul generalei si inceputul liceului eram Robin Hood iar dupa ce am devenit mai mean eram Varcolacu’ sau Wwwwww – de la Werewolf. :))
    Dupaia am vazut ca nimeni nu vrea numele meu asa ca l-am luat eu :).

    Răspunde
  • 19. dansarmasan  |  17/09/2009 la 20:58

    Si ca sa vezi ce frumos se intampla toate, prietenul meu cel drag de departe de care ti-am zis, desi ma asteptam sa-l vad peste vreun an jumate, a aparut cu vocea pe telefonul unui prieten din Cluj. Venise in tara sa-si rezolve niste treburi si m-am trezit a treia zi (sper ca nu dupa scripturi) cu amandoi in Bucuresti in vizita :).

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Trackback this post  |  Subscribe to the comments via RSS Feed


Vizitatorii


%d blogeri au apreciat: